Jurnalul unei asasine moarte – Partea a 3-a

-Hai, si acum? Ce facem? Mai stam mult pe aici?

O femeie mignona, blonda, ce la 30 si ceva de ani se putea numi frumoasa, il apuca subtil de brat si il saruta mai mult pentru a-l calma decat dintr-o dragoste profunda, in timp ce doua fetite cu sarafane colorate si sandalute de lac il priveau neajutorate, cu ochi de sticla. Barbatul se multumi cu o grimasa din care se putea citi “Hai, miscati-va pana nu va tarasc acasa.” Sotia si cele doua copile ii intelesera mesajul; doar il vazusera de atatea ori plictisit de viata de familist. Il lasara singur, cu toate gandurile lui, indreptandu-se spre cel mai apropiat leagan.

Tatal se aseza pe o banca langa parc, privind in gol si depanand amintiri cu propriul ego. Isi privea fiicele – blonde, micute, afisand un aer suav, gratios, ca de papusa Barbie – intrebadu-se daca aceasta chiar este destinul pe care si-l dorea, pe care parintii si el insusi i-l pregatisera cu atata atentie inca din primii ani de viata? Oare spre asta dorise cu adevarat familia sa-l indrume? Spre o sotie si doi copii fata de care habar nu avea cum sa reactioneze? Va invata, nevoia il va impinge sa o faca. A fost doar o aventura! Nu ar fi trebuit sa iasa ceva serios din asta, eram un copil! Isi sprijini capul in palmele ude de sudoare. Prin minte ii fulgerara gandurile tineretii ce trecuse, dar parca nu fusese niciodata. Unde era rockerul visator? Unde se dusese optimismul sau de rebel fara cauza? Ce se intamplase cu panorama roz, libertina a sa asupra vietii? Amicii? Concertele? Sticlele de bere?

Incet-incet, amintirile il coplesira, vidul devenind acum o imagine obscura ce se clarifica odata cu fiecare clipire. Avea acum in fata ochilor masuta de plastic a fratelui sau, acaparata cu atata superioritate de proiectele sale puerile, ce infatisau o casa, o vila, un intreg palat pe care urma sa le ridice cand va fi mare. Si iata-l acum, in trup de om responsabil, matur, cu aceleasi vise si idealuri neimplinite precum la varstele primare.

Isi aminti cum la 15 ani pierdea noptile rasfoind revistele tatalui sau si visand la frumuseti blonde, cu bust rotund si plin. Isi aminti de primul sarut, momentul magic al vietii sale, in care a simtit pentru prima oara sentimentele impartasite, atingand buzele moi ale unei vecine de scara, cu care copilarise si care ii coplesise atatea vise primavaratice. Parcuri, terase, petreceri, nunti, ultime nopti de burclacie, plete, muzica, skate, flirt. Un dracu’ s-au dus toate?! Si de ce? Cum am putut sa ma insor cu… cu… cu ea?! Cat de prost am fost…

“Imi e dor de tata… Stiu ca nu m-a vrut. Nici pe mama n-a vrut-o, si-ar fi dorit sa ramana pe veci copilul optimist, libertin, dar tocmai excesele sale de rebeliune m-au nascut pe mine, si l-au omorat pe Stephen…”