Era un film.

Adica ziua mea. Ei hai, ca nu a fost atat de raau. Daca stau sa ma gandesc, a fost briliant! Amandina cu lumanare a fost bestiala. Multumesc, si va iubesc! Am primit chitara de la ai mei. E neagra si acustica si draguta si shiny si ma vad in ea 😀 Si canta mirific. Am mai primit o carte, “Cum sa fii o lady” de la un amic. Ar trebuie s-o iau ca pe o replica la cadoul pe care i l-am facut de ziua lui, undeva prin mai, cu “Codul bunelor maniere”? Buddie, n-a fost cu subanteles, jur! Oricum, cartea e misto. Multumesc.

Sunt obsedata de melodia asta.

E atat de exotica, si desi nu beau, sunt oricum fascinata de cafea si de arta de a o bea.

De ce personajele negative din desenele animate s-au facut atat de urate?

Cum e tipul din stanga. Secsi, nu?

Sau la tipul de jos, tot stanga.

Personajele negative trebuie sa fie intrigante, sa atraga, nu sa provoace voma. Trebuie sa fie elegante, provocatoare, enervante doar uneori, cat sa strigi in fata televizorului cateodata “Curvo! De ce ai venit si tu, nu vezi ce fericiti erau?!”. Dar probabil am uitat ca vorbesc despre desene animate…

Advertisements

-Hai, si acum? Ce facem? Mai stam mult pe aici?

O femeie mignona, blonda, ce la 30 si ceva de ani se putea numi frumoasa, il apuca subtil de brat si il saruta mai mult pentru a-l calma decat dintr-o dragoste profunda, in timp ce doua fetite cu sarafane colorate si sandalute de lac il priveau neajutorate, cu ochi de sticla. Barbatul se multumi cu o grimasa din care se putea citi “Hai, miscati-va pana nu va tarasc acasa.” Sotia si cele doua copile ii intelesera mesajul; doar il vazusera de atatea ori plictisit de viata de familist. Il lasara singur, cu toate gandurile lui, indreptandu-se spre cel mai apropiat leagan.

Tatal se aseza pe o banca langa parc, privind in gol si depanand amintiri cu propriul ego. Isi privea fiicele – blonde, micute, afisand un aer suav, gratios, ca de papusa Barbie – intrebadu-se daca aceasta chiar este destinul pe care si-l dorea, pe care parintii si el insusi i-l pregatisera cu atata atentie inca din primii ani de viata? Oare spre asta dorise cu adevarat familia sa-l indrume? Spre o sotie si doi copii fata de care habar nu avea cum sa reactioneze? Va invata, nevoia il va impinge sa o faca. A fost doar o aventura! Nu ar fi trebuit sa iasa ceva serios din asta, eram un copil! Isi sprijini capul in palmele ude de sudoare. Prin minte ii fulgerara gandurile tineretii ce trecuse, dar parca nu fusese niciodata. Unde era rockerul visator? Unde se dusese optimismul sau de rebel fara cauza? Ce se intamplase cu panorama roz, libertina a sa asupra vietii? Amicii? Concertele? Sticlele de bere?

Incet-incet, amintirile il coplesira, vidul devenind acum o imagine obscura ce se clarifica odata cu fiecare clipire. Avea acum in fata ochilor masuta de plastic a fratelui sau, acaparata cu atata superioritate de proiectele sale puerile, ce infatisau o casa, o vila, un intreg palat pe care urma sa le ridice cand va fi mare. Si iata-l acum, in trup de om responsabil, matur, cu aceleasi vise si idealuri neimplinite precum la varstele primare.

Isi aminti cum la 15 ani pierdea noptile rasfoind revistele tatalui sau si visand la frumuseti blonde, cu bust rotund si plin. Isi aminti de primul sarut, momentul magic al vietii sale, in care a simtit pentru prima oara sentimentele impartasite, atingand buzele moi ale unei vecine de scara, cu care copilarise si care ii coplesise atatea vise primavaratice. Parcuri, terase, petreceri, nunti, ultime nopti de burclacie, plete, muzica, skate, flirt. Un dracu’ s-au dus toate?! Si de ce? Cum am putut sa ma insor cu… cu… cu ea?! Cat de prost am fost…

“Imi e dor de tata… Stiu ca nu m-a vrut. Nici pe mama n-a vrut-o, si-ar fi dorit sa ramana pe veci copilul optimist, libertin, dar tocmai excesele sale de rebeliune m-au nascut pe mine, si l-au omorat pe Stephen…”

Retete de fericire.

March 30, 2008

Stiti cum e cu starile de fericire? Ei bine, a venit primavara. Si pe cuvant daca mai gasesc vreun motiv sa va suport fetele mohorate in fiecare zi pe strada, in autobuz, la scoala… Ce-ti trebuie retete de fericire? Fa-le singur! Putem sa ne inducem senzatii dragute by ourselves. Si cand te gandesti cate surse de fericire ne ies in cale zilnic, clipa de clipa, pe care le ignoram – avem alte lucruri mai importante de facut. Sigur, intotdeauna vom avea timp sa ne certam cu vanzatoarele, sa dam sute de telefoane, sa aruncam cu banii, insa cand sa iesim in parc, sa jucam sotronul, sa ne urcam intr-un metrou fara tinta, cu castile in urechi, sa zambim unui necunoscut, sa ne bucuram de imaginea unei femei insarcinate, sa oferim un sarut in ploaie, sa primim un trandafir, se face subit noapte.

Fiti seriosi, ce calmante, ce anti-depresive, ce retete de fericire mai vreti, cand sunt toate sub nasul vostru – care e oricum prea sus – si habar nu aveti sa profitati de ele? Serios acum, cand te-ai oprit ultima oara in fata unui cersetor, oferindu-i o mie de lei? Macar asa, sa nu spui ca n-ai facut o fapta buna? Cand ai facut ultima oara asta din suflet? Cand te-ai dus ultima oara la profesoara aia care ti-e ataaat de antipatica si ai luat-o in brate? De cat timp nu ti-ai mai sunat amicii sa faceti un picnic in parc, si cand ai fost ultima oara iarna la mare? Cand te-ai oprit ultima data intr-o parcare oarecare, doar pentru a admira o pereche de batranei pe o banca?

Pariez ca de mult timp. Contrazice-ma, as vrea sa poti.

Stare euforica. Sau nu…

Astazi am chef sa ma pupati toti in anus. Astazi vreau sa-mi faceti pe plac, sa nu ma mai simt dezamagita de voi. Hmm… Daca stau sa ma gandesc, ce vina aveti voi ca sunt eu cu posteriorul in sus? A dracu’ astenie de primavara. Am nevoie de o schimbare; azi am avut bucle. Si mi-am luat si o jacheta noua 🙂 Oh, Doamne, si cat iubesc iesirile cu clasa. Ma scapa si de meditatiile la mate… Ce poate fi mai frumos? Ah, da. Prieteni care sa nu urle la mine cand sunt posomorati si au chef sa-si descarce dracii pe cineva, care sa-mi fie recunoscatori ca ma interesez de starea lor. Nu, am spus-o eu prost. O fac cu placere, ca de-aia va iubesc. Da’ macar nu mai faceti fratilor ca trenu’ cand sunt prin apropiere. Ma irita. Sa nu mai pun la socoteala sictirul unora dintre voi. Sau indiferenta. I’m sick of it! Aveti macar idee despre cum m-am putut simti ieri? Nu ca s-ar fi intamplat ceva special.

Ok, declar oficial acest post ca fiind un nonsens total, motiv pentru care nici nu tin un jurnal si nu mi-am transformat blog-ul in ceva asemanator. Poate acum intelegeti. Raman la teoriile mele, la muzica mea, la ideile mele, si-mi tin trairile pentru mine. Nu vreau sa plictisesc.

P.S: A se observa ca am schimbat template-ul, da?:)) N-am mai schimbat nimic.

Naive.

March 22, 2008

Reclame, 10 in 1, promisiuni, oferte… De ce ii credem pe cuvant? Pentru ca ne promit marea cu sarea, pentru ca nu stim sa gandim logic si pentru ca ne pasioneaza TeleShopping-ul. Pentru ca ne place sa vedem cum ni se ofera “pe tava” 3 produse la jumatate din pretul unuia, fara sa ne gandim ca telefonul sau sms-ul pe care il trimitem costa cat dublul tuturor produselor la un loc. Pentru ca stim ca nimic din ce ne spun nu se vai intampla, dar ne place sa credem sau, mai dragut, cautam motive de acuza. Oricare ar fi situatia ta, stiu sigur ca si tu ai cascat macar o data ochii la o emisiune TeleShopping. Cel mai probabil, din plictiseala. Acestea capteaza in mod inexplicabil persoanele din fata ecranului. Romanul crede, ca asa e construit. Romanul cade prada tuturor prostiilor promotionale, pentru ca altfel n-ar mai fi roman si pentru ca altfel nu s-ar mai vine atat de bine piata din Romania. Dar tot romanul e inteligent, stie sa-i faca pe altii sa-i pice in plasa, stie sa vanda. Ei, vanzatori cu imaginatie. Noi, plictisiti naivi.

Lasand la o parte latura asta media a subiectului, gandeste-te la promisiunile false, juramintele strambe. Ai crezut, pentru ca te simteai legat de persoana respectiva – erai ferm convins ca nu te va minti. Dar iata… Nu, nu e un om rau. E doar genul caruia ii place sa domine, sa se simta superior. Ah, si stii senzatia aia, cand esti pacalit si te prinzi, dar ti se pare ca ar suna penibil sa ii intrebi “Ba, voi va bateti joc de mine?” Continui sa le faci jocul sau incerci, din umbra, sa il intorci in favoarea ta.

Revenind, suntem creduli, naivi. Suntem tineri, fara experienta, suntem invatacei. Si ce daca ai 30 de ani? Te consideri o persoana matura? Ei bine, afla ca niciodata nu treci prin destule pentru a sti precis cum sa te descurci cu cele ce vor urma. Naivitatea e frumoasa, e copilarie, agitatie, teama, naivitatea e sinceritate. Pana la un punct. Te poti simi mintit atunci cand stii ca ti s-au expus prea multe beneficii pentru a fi adevarate. Te poti simti mintit cand le-ai crezut. Te poti simti mintit cand ai avut incredere deplina intr-o persoana, lasand-o sa profite de tine si de infantilitatea ta. E urat sa fi mintit. E urat ca lumea sa ascunda chestii de tine. E si mai urat sa afli asta.

Stop! Nu va vreau maturi. Va vreau naivi, vii. Va vreau copii. Dar, pentru numele lui Doamne Doamne, fiti totusi precauti!

Am primit Am furat de la Ana o leapsa mult prea draguta. Sper sa nu se supere. Eu i-am cerut acordul [bine, n-am asteptat sa mi-l si dea]. So here it goes. E o leapsa lunga. Binevoiti si cititi tot, sa nu ma simt singura care a facut asta. [cred ca am sa fac cum a facut Diana, selectez doar ce trebuie. stiu ca ma iubiti]. Se da o lista cu random things to do in a lifetime. Leapsa merge la Anca, Johnny si Lame[si va oblig! sa o rezolvati. as in… va rog?:D]

  • Climbed a mountain
  • Said “I love you” and meant it
  • Hugged a tree [mda, chiar azi. :)]
  • Bungee jumped [la nastere, cred.ale dracu’ corzi elastice!]
  • Stayed up all night long and watched the sun rise.
  • Grown and eaten your own vegetables
  • Had an uncontrollable giggling fit at the worst possible moment
  • Had a food fight
  • Had a snowball fight
  • Screamed as loudly as you possibly can [nu din depresie, de obicei din competitii stupide cu diversi de genul “Care tipa mai tare?”]
  • Held a lamb
  • Taken an ice cold bath
  • Danced like a fool and not cared who was looking
  • Adopted an accept for an entire day
  • Visited the birthplace of your ancensors
  • Actually felt happy about your life, even only for a moment[fac asta de obicei]
  • Taken care of someone who was shit faced
  • Had amazing friends [always had and always will.]
  • Rock climbing
  • Midnight walk on the beach
  • In a restaurant, sat at a stranger’s table and had a meal with them
  • Milked a cow [cand eram mica “smulgeam” vaca bunicilor]
  • Pretended to be a superhero [PowerPuff Girls – i’m half bubbles]
  • Sang karaoke
  • Lounged around in bed all day
  • Scuba diving
  • Kissed in the rain
  • Played in the mud
  • Played in the rain
  • Done something you should regret, but don’t regret it
  • Discovered that someone who’s not supposed to have known about your blog, discovered it
  • Taken a martial arts class
  • Kissed someone so passionatelyyou made them dizzy [ce aiurea suna din partea unui plod de 14 ani, nu-i asa?]
  • Made cookies from scartch
  • Got flowers for no reason
  • Spoken more than one language fluently
  • Found out something significant that your ancestors did
  • Held someone while they were having a flashback
  • Broken someone’s heart
  • Eaten sushi [si mi-am jurat ca n-am s-o mai fac vreodata]
  • Had your picture in the newspaper
  • Changed someone’s mind about something you deeply care about
  • Taught yourself an art from scratch
  • Communicated with someone without sharing a common spoken language [daaa cu un turc.]
  • Dyed your hair

Oh, God! S-a terminat? CHIAR S-A TERMINAAAT?! Bine, daca vreti sa gasiti lista completa, o gasiti pe aici pe undeva.

Addicted.

March 21, 2008

Fac parte din micutul segment al populatiei romane care inca asculta radio. Si cum ascultam eu, in masina fiind, pe CityFm a fost lansata o intrebare interesanta: Ce ai face daca, pentru o zi, n-ar mai functiona internetul? Desi am coborat din masina intre timp, mi-am pus castile pentru a asculta in continuare. Raspunsurile au variat, de la “as muri.” pana la “mi-as baga picioarele, nu ma pasioneaza.”

Chiar ma gandeam aseara, din ciclul “Revelatii pe W.C.”, la bucatica mea de internet. Sau la bucatele mele de internet, mai bine spus. Of course, pe primul loc e blogul. Ce m-as face eu fara el? Am devenit dependenta de blogging, imi place ce fac si unele dintre comentariile voastre imi demonstreaza ca o fac destul de bine. Sau cel putin, incerc. Chiar m-am gandit sa va multumesc pentru ca mi-ati creionat blogul, pentru ca m-ati ajutat sa il fac parte din identitatea mea.

Apoi, Hi5 si MySpace. Imi controlez o data la 10 minute comentariile, vizitele si optiunile. Asta ma face dependenta, nu? Profil de Last.Fm? Forumuri? Photobucket? Youtube? Trilulilu? Piczo? Da, stiu. Toti aveti conturi de genul asta. Sa nu mai punem la socoteala mess-ul si mail-ul, nu? Asta este identitatea mea virtuala. Dar tu? Ai micul tau spatiu de net? Cate ore petreci in fata computerului? Simti ca te privezi de viata cotidiana, reala? O vezi ca pe o dependenta, sau mai degraba o joaca? Ai putea trai fara internet? Care ar fi programul unei zile din vata ta, fara internet? Astept raspunsuri.

P.S: Acum ascult radio. City. Tot pe net :))

Am de la Johnny o leapsa home made 🙂 care suna cam asa: 5 lucruri care iti plac la tine vs. 5 lucruri care nu-ti plac. Uhh o sa mor?

Nu-mi place ca:

  • sunt paranoica, plang din orice si-mi fac griji din cele mai mici chestii
  • sunt extrem de timida
  • sunt orgolioasa
  • sunt extrem de schimbatoare, ma plictisesc repede si raman fara activitati
  • uneori dezvalui prea multe chestii prea multor persoane

Imi place ca:

  • sunt destul de sociabila, iar cand sunt cu persoane apropiate mie sunt de-a dreptul exuberanta
  • sunt optimista si zambitoare, vad intotdeauna partea buna a lucrurilor si ma bucur din nimic
  • nu-mi pasa de ce cred cei care nu ma cunosc, in schimb parerea prietenilor este mai mult decat importanta pentru mine
  • am un minim talent la limba romana
  • sunt sincera si pacifista si am convingerea ca n-o sa pun gura pe tigari sau droguri

Leapsa merge mai departe la Simina, Lame, Anca si Ana.

Am poposit astazi intr-o librarie, mai mult de oboseala decat de chef, desi mi-era foarte dor; m-am trantit pe unul din fotoliile din piele neagra, si am apucat prima carte de pe masuta de alaturi: “Manual de stil”. Prin minte mi-au fulgerat milioane de intrebari. Ce este stilul? Cum recunosc o persoana cu stil? De ce exista atatea femei cu o personalitate atat de masculina si totusi pline de gratie, de ce sunt atatea care inspira totala lipsa de respect de sine? Se presupune acel mic factor numit feminitate, care traieste in fiecare dintre noi si care ne domina in proportii incepand cu 10%. Strainii spun ca romancele sunt femei superbe, pline de farmec, care ii cuceresc cum nimeni altele nu o fac. Si totusi, eu de ce vad doar persoane care isi atarna dizgratios o fusta pe solduri, in speranta ca va crede sefu’ ca sta bine pe trupul oricum obosit?

Am inaintat in numarul paginilor. Moda. La ce dracu’ ajuta chestia asta? De ce trebuie sa ma trezesc cumparand aceleasi tinute cu alte 200 de tipe disperate dupa imagine? Moda e o constrangere mult prea mare, pe care n-am de gand s-o comentez acum.

Totusi, ce e stilul? Ai stil daca te imbraci cum scrie in Vogue? Ai stil daca fumezi extra-slims? Ai stil daca iti cumperi parfumul ala dulce-dulce de la Gucci or something? Tu ai recunoaste o persoana stilata daca ai vedea una? Eu da. Cred ca da. Si mi s-a intamplat odata. Imi amintesc doar ca eram in autobuz, indreptandu-ma spre casa. M-am asezat pe scaunul din fata ei. Ea, o tipa la vreo 16 ani, ce stralucea la propriu. Parul ii statea banal, o bentita din elastic negru fiind singura care ii dadea o oarecare nota de atentie la detalii. Buzele – fara vreun gloss special. In picioare, niste adidasi simpli, si totusi… Stralucea. Daca nu ai simtit vreodata ca o persoana iese in evidenta in felul asta, si vorbesc de sentimentul acela de fascinatie, daca nu ai ramas vreodata uimit de prezenta ei, atunci nu ai cum sa intelegi.

Revenind la stil. Cartarescu spunea, in “De ce iubim femeile”: “Stilul nu il ai, ci il esti.” Frumos, nu? Paaaai… Stilul e simplitate, eleganta, stilul e coerenta miscarilor si a gandurilor, concordanta acestora. Stilul esti tu. Daca esti tu, esti o persoana stilata. Asta e regula de baza. Nu va invat sa fiti trendy, nu mi-am propus asta niciodata. Pur si simplu vreau sa pricep ce intelege lumea prin “stil”. Stil e cand curgi conform societatii, iesind totusi, involuntar, in evidenta. Sau cand te simti bine in pielea ta. Asta e cel mai important. Daca te vei uita in oglinda inainte sa iesi din casa, dupa ce ai avut oricum o zi proasta, orice imagine binevoitoare a ta despre cum arati dse va duce relativ dracu’. Daca crezi ca arati bine, nu te vei simti complexat. That’s the way it works. Stil ai atunci cand lasi ceva in urma ta. Cand oamenii isi doresc sa te revada, si te-ar recunoaste dupa parfum la ani distanta, chiar si daca mai suint milioane de alte persoane care emana acelasi iz. Cand ma gandesc la stil, ma gandesc la Marilyn Monroe. Era bestiala. Nu era o femeie frumoasadar avea acel ceva straniu, pe care il simti si nu il poti defini. Nu-mi vine in minte alta persoana sau personalitate cu acelasi grad de sex-appeal ca ea.

Cel putin m-am ales cu o carte buna.

“M-am saturat pana peste cap, iti jur! Mi-au ajuns zilele, saptamanile, anii in care mi-ai fost a doua umbra. M-am saturat sa-mi fii ecou, si unul mult prea sonor pentru nervii mei de catifea. Nu te mai vreau in preajma mea, nu mai accept ca voit sa asculti aceeasi muzica pe care o ascult eu, nu mai vreau sa te vad imbracandu-te in acelasi stil. M-am saturat sa iti formezi o imagine pe baza gusturilor mele. Eu nu voi iesi niciodata in fata, nu voi striga “Uitati-va la mine, sunt cool!” Nu ma voi folosi vreodata de o personalitate falsa, de o identitate care nu mi se potriveste absolut deloc. Voi fi eu, indiferent daca voi ma veti accepta sau nu. Voi fi, macar, impacata ca, desi sunt ciudata, nu e nimeni undeva in umbra care ma injura in gand pentru ca i-am furat stilul.”

Mesajul de mai sus este indirect adresat uneia dintre cunostintele mele, care n-o sa se prinda in veci. Nici n-o sa citeasca asta vreodata. Dar nu conteaza. Sau… ar putea fi un hint subtil catre fiecare dintre cele care copiaza alte persoane. Ok, nu ma intelegeti gresit. Stand prea mult timp cu o persoana ajungi sa ii preiei unele ticuri verbale, gesturi sau franturi din mimica fetei, iar asta nu se numeste copiat. Copiezi atunci cand faci toate cele de mai sus cu buna stiinta! Si, stiti ce? M-am cam saturat de asta.

Macar daca ma admiri asa de mult, daca iti place atat de tare ceva ce fac eu, exprima-te [-ma] mai subtil. Fa-o in asa fel incat eu sa nu fiu nevoita sa te consider fake. Pentru ca da, sweetie, esti fake. Ce inseamna fake?

Esti fake atunci cand iti cauti acelasi model de esarfa pe care l-ai vazut la mine azi. Esti fake cand esti atat de usor influentabila de parerile mele. Mai esti fake atunci cand faci tot posibilul sa asculti exact aceeasi muzica pe care eu o iubesc sincer. Ah, da… si atunci cand te bati cu pumnul in piept pt. ca lumea sa vada ce imau si cul si trendi esti tu. Daca o sa te prinzi vreodata ca postul asta ti se adreseaza tie, si daca vei fi vreodata dispusa sa schimbi ceva, call me.

Pana atunci, ESTI FAKE!