Stii, lumea asta e plina. Plina de trupuri, de suflete, dar nu de fiinte. Plina de creiere si inimi ce gandesc si actioneaza in particular. Plina de glume proaste si chitare dezacordate, de restaurante scumpe si fara clienti, de pasi umbriti de plete aurii, de organe vii ce-si traiesc viata subreda. In tot haosul contemporan, mai exista un singur element, o singura sclipire ce poate face toate aceste ramasite sa lucreze simultan: iubirea. Iubirea de mama, de frate, iubirea de animale si de natura, sau iubirea de oameni. Totusi, cand iti dai seama ca iubesti? ma intreaba Anca. Si daca n-ai mai facut-o pana acum? adauga ea. Cum a stiut printul cel de toate zilele ca s-a indragostit de Alba-Ca-Zapada, Cenusareasa, Rapunzel? Cum a stiut Iosif ca s-a indragostit de Maria? Cum stiu preotii ca sunt pasionati de vocatia lor? Cum simtim toate astea?

Ne atasam, cred eu, de anumite laturi ale vietii, fie ele de orice natura. E omenesc. Avem nevoie de ceva in care sa credem, asa ca il avem pe Dumnezeu. Cautam ceva in care sa ne regasim spiritual, ne convertim. Dorim pe cineva in care sa ne refugiem sufleteste? Aici intervine iubirea. Iubim atunci cand suntem, efectiv, dependenti de apropierea unei persoane. Cand suntem in stare sa ne sacrificam timpul liber, activitatile, micile placeri si chiar intreaga persoana pentru binele si fericirea sa. Cand nu ne sta gandul decat la figura lui si la zambetul pe care am reusit sa i-l furam de curand. NU iubim atunci cand intram intr-o stare de letargie totala, somnolenta placuta, in care preferam un “Tin la el”, unui “Il iubesc.” Si NU esti iubit atunci cand esti posesiv, excesiv de gelos, impulsiv. Daca cititi printre randuri, nu e atat de greu sa iubesti, mai copii mai.

“Te poti uita la soare,

Vei fi surprins, nu doare

Mai bine asa,

Aici n-ai ce vedea.”

Simina, tu ce crezi? Ana?

Advertisements