Bafta!

December 4, 2007

… tuturor celor care sustin diverse examene in perioada asta. Ma refer in mod special la clasa a 7-a si a 8-a.  Dudes, pray for me! Maine dau teza aia cu subiect unic…

Advertisements

Sunrise Avenue-Heal me

November 27, 2007

Sunrise ave. e noua mea obsesie 🙂 Si in special piesa asta. Sa nu mai vorbim de versuri si clip. Superb :X

O leapsa…

November 26, 2007

… pe care in sfarsit am priceput-o si eu 🙂 Sara ma pune sa imi storc unicul neuron si sa scriu niste versuri despre Romania in care traiesc [pt. ca fiecare traieste intr-o Romanie diferita, fiecare o percepe altfel si are diferite opinii].

Vreti sa vedeti ce a iesit? Stiu ca nu. Nici eu nu vreau sa va arat. Dar ma obliga :))

“Mi-e dor sa-mi fie dor de strazi pavate

De parcuri, cu aleile lor gri…

De bulevardele mult prea curate, poate

In normele mizerei Romanii”

Artistic, nu-i asa? Omorati-ma, nu-mi place sa scriu pozeii si nu ma pricep. Strofa asta mi-a venit azi noapte, in timp ce ma chinuiam sa adorm. Ca sa dau insomnii si altora, Cosmina, treci la aparat; stiu ca-ti place sa scrii poezii. Sunt curioasa cum ar aborda Vlad tema asta. Batutului de soarta nu i-o dau mai departe, I’m not that bitchy [s-o crezi tu :))]

Am devenit fan…

November 18, 2007

Cum in Romania adolescentii freaca menta pe messenger, un guy de 16 ani plictisit de viata de roman si-a luat camera video in mana si a pus-o de un serial home made genial. Pana acum a scos 5 episoade si noi [fanii mini-serialului :))] ne rugam de el sa-l scoata si pe al saselea ca stam in suspans: moare Lola sau nu moare?

Ca sa vedeti si voi despre ce e vorba, luati de-aici:

Episodul 1 – Introducere

Episodul 2 – Dragostea trece prin stomac

Episodul 3 – Excursia

Episodul 4 – Scoala

Episodul 5 – Aniversarea [sau *Unde-i Lola? Nu e Lola…*]

Si acest tip, pe numele lui Andrei din cate am inteles… e de ceva timp si blogger. Blogul lui, aici. Na ca i-am facut si reclama :))

Enjoy!

Din seria “Stiu ca nu va intereseaza ce mai fac” va anunt ca… nu fac nimic. Adica de o saptamana stau acasa si tin regim; chill, nu ma apuc de slabit… Mi-a fost rau acum cateva nopti, am varsat ca o domnisoara ce ma stiti, iar de atunci incoace am tinut regim. Micul dejun, foarte consistent de altfel, era format dintr-un baton din-ala de paine [mai slab ca Paris Hilton] si ceai. Pranzul era format din paine prajita si supa de orez cu morcovi, si cina sau desert manca dracu’. Ma rog, asta ca sa va formati o idee in legatura cu silueta mea – in niciun caz supraponderala 🙂

Acum mi-e mai bine, multumesc de intrebare, am iesit din casa… Pentru ca sunt o adevarata printesa trendy [sau nu… cine stie cunoaste] nu se putea sa imi fie bine pe deplin, dupa ce doua zile n-am putut sa ma ridic din pat. Prin urmare, ma doare burta – unii dintre voi [sau unele] ar trebui sa stie ce inseamna asta. Ehem, dar nu trebuie sa stiti voi asta.

De luni ma intorc la scoala, cu forte noi si mai fresh ca niciodata [yah… sure], o sa-mi traiesc viata monotona ca pana acum, o sa incep sa-mi fac planuri pentru Craciun si Revelion si ce sarbatori mai sunt pana atunci daca mai sunt… E cam devreme sa va intreb ce vreti sa va aduca Mosu’… Prin urmare inchei postul aici* si ma duc la televizor.

* Adica inchei aici

Lily Allen – LDN

November 15, 2007

Am facut o pasiune pentru piesa asta si pentru tot ce tine de ea; aici intra, cu siguranta, versuri, culori, scenariu, idee si… Lily Allen. Mi se pare incredibil acest personaj… Puerila si matura, cu un stil elegant si totusi lejer, non-conformista, dulce, open-minded si cu un accent britanic pe care personal il ador.

Daca ma iubeste si pe mine cineva Acolo Sus, si prin narcisismul meu natural cred ca ma iubeste, il rog sa ma lase lafel de copilaroasa [asta n-o sa fie foarte greu], sa ma faca sa reusesc sa fiu ceva mai “rebela” – suna telenovelstic, stiu, dar am mai folosit odata “non-conformista” si ar suna ciudat 🙂 – si poate ceva mai naturala. Uneori nu ma simt in apele mele cand fac unele chestii. De-aia exista Doamne Doamne si Zana Maseluta si Iepurasul de Pasti si Mos Craciun si Lily Allen. Ah si accentul ala :X

Anyway, cred ca m-ar ajuta mult s-o intalnesc odata; presupunem prin absurd. Cat despre melodie, hope you like it!

Daca adevaratii artisti de talie internationala si cu o intreaga legenda in spate nu isi permit asa-numitele “aere de vedeta”, daca Cristi Minculescu vorbeste despre Ian Gillan cu pronume de reverenta, atunci mai mult ca sigur si filfirite ca Ana Maria Ferentz pot s-o lase mai moale cu fitele de Buftea.

Eu, copchil bolnav, stau si butonez aiurea pana ajung pe ProTv. Emisiune de divertisment, toate bune si frumoase, radem, glumim, cantam, pana apare in scena aceasta “vedetuta” blonda si anorexica, care in 10 minute de interviu nu e capabila sa spuna nimic concret. Nu ca m-ar interesa pe mine cum il cheama pe iubitul ei, dar s-a invartit atat de tare in jurul cozii ca se vedea ca nici moderatorul n-o mai suporta. Saraca fata, cate are de suportat… Atatea indiscretii.

In fine, vine si momentul ce se dorea unul artistic, diva se ridica si isi cere locul pe scena. Incepe o ragaiala in spaniola, la care sarmana fata a muncit 2 ani! Nu va dau link-ul ca mi-e mila de voi e prea valoros.

In alta oridne de idei, vedetismul asta din Romania a atins cote de satra, nu se mai face diferenta intre artist si persoana publica. In momentul de fata, daca intrebi o asa-zisa “vedeta” de la noi de ce e vedeta iti va raspunde “Pentru ca apar la televizor si lumea ma apreciaza.”

Cu alte cuvinte, esti vedeta daca apari la Otv, nu-i asa? Eventual la Dan Diaconescu in Direct ca pare sa fie singura emisiune de pe acolo; sa ma ierte fanii de TeleShopping.

Sunt putine persoane publice in Romania care chiar merita titlul de “star-uri” si care nu si-l auto-atribuie. Persoane care merita tot respectul.

O data pentru totdeauna: vedeta/artist/star te numesti atunci cand ai depus ceva mai mult efort decat apasarea catorva butoane pentru ca vocea ta sa sune bine, atunci cand socti piese bune, care prind la public si care nu se sting dupa 3 zile, cand tii concerte cu sala plina pana la refuz, cand publicul iti simte si cea mai scurta absenta, cand iesi pe strada si te bucura cand vezi ca ai fani, cand reusesti sa iti respecti fiecare admirator in parte, sa nu-i tratezi ca pe o gramada omogena and so on.

Cand veti reusi toate aceste lucruri, atunci sa indrazniti, draga doamnisoara Ferentz si dragi domnisoare de aceeasi breazla cu dansa, sa pretindeti admiratie.

Cu drag,

un anti-fan care va iubeste!

P.S: Dudes daca e vreo vedeta pe care n-o suportati, din tara sau de afara, let me know >:) I feel evil today!

Pentru ca pot!

November 12, 2007

Septembrie, racoare, frunze alearga in bataia vantului, prima zi de scoala… Prin curtea scolii X se perinda diverse chipuri, majoritatea copii, insotiti de parinti si poate o ruda sau un prieten de familie care vrea sa asiste la marele eveniment: mezinul familiei incepe, in sfarsit, clasa intai.

Intre toti copiii, o fetita iese in evidenta; isi etaleaza cercelusii din aur cumparati de mama si pantofiorii de lac cu singuranta de firma… Langa ea, o femeie ce nu pare sa fii trecut de varsta de 25 de ani, imbracata dupa ultima moda, careia i se adreseaza cu “Mami”. Viitorii ei colegi o remarca, fetele sunt invidioase iar baietilor incep sa le tremure picioarele; fiecare isi exercita cum poate mai bine talentul inca necultivat de cuceritor, in privirile amuzate ale parintilor.

Zilele trec, copiii se cunosc din ce in ce mai bine, pustoaica aia bine imbracata ramane inca diva clasei. Pe masura ce trec anii, fata creste, odata cu popularitatea ei prin scoala si cu invidia colegelor fata de ea.

Acasa, treburile sunt poate si mai roz. Mamica o considera “puiutul ei cel mic”, o alinta toata ziua si ii face toate poftele. E de ajuns ca fetita sa se holbeze putin la ceva, ca in urmatoarea secunda sa-l aibe. Parintii ii fac toate poftele, nu i-ar refuza niciodata nimic, iar copila traieste cu impresia ca totul i se cuvine. Nu e capabila sa ia decizii singura, sa faca ceva fara sa ii aiba pe mami si tati in spatele ei, sa castige un ban pe propriile eforturi, iar cu scoala merge din ce in ce mai prost. Se apropie momentul examenului, cel care va decide intr-o oarecare masura daca fetita noastra va putea sa faca ce si-a dorit cu viitorul ei. Dar stati! Cine sa se gandeasca la viitor? Indiferent daca nu va trece sau daca va ajunge la un liceu prost, mereu vor exista mami si tati care sa ii cumpere masina, casa, piscina, o slujba buna daca se va plictisi de stat acasa si un iubit.

Din pacate, lucrurile stau cu totul altfel in realitate. Rolul postului astuia nu e numai acela de a critica respectivele persoane, ci si de a da un sfat mai mutl sau mai putin indreptatit.

Sfatul meu? Trezeste-te! Lumea nu e un joc, nu e ca si cum ai juca Sims; nu poti da “Reset” si totul va reveni la normal. Mami si tati nu te vor mai putea ajuta cu nimic de la o anumita perioada in sus, si nu face pe prostu’ ca stiu ca stii si tu asta. Incercati sa vedeti partea fun in responsabilitati si independenta, sunt sigura ca nu0ti va placea sa vii cu iubitul tau acasa si sa fie mami care sa bea o cafea. Ai nevoie de o viata proprie, personala, in care sa muncesti dupa cum te tin capacitatile psihice; dar sa o faci, oricum. Nu te culca pe o ureche, ca “e vina alor mei ca m-au educat asa!”. Poti sa te schimbi oricand…

Stii cum se numesc aceste persoane? Copii-de-bani-gata.

TU te regasesti?

Vise spulberate

November 11, 2007

 

Visele ma tin treaza.

Daca nu as visa, as muri asemenea florilor din campuri. Florile nu stiu sa viseze, iar oamenii uita pe zi ce trece cum e sa te cufunzi intr-o lume proprie. Florile se ofilesc dupa cateva zile, si ne lasa apoi sa le admiram splendoarea moarta. Florile nu vor spera, nu-si vor dori niciodata sa traiasca o zi in plus, asemenea multor persoane azi.

Ne cufundam in realitate, in precizii si lucruri concrete, stim ca intr-o zi ne vom stinge asemenea tuturor si incetam sa mai speram…

Deaceea uneori mai invit luna la un vals, sau merg cu soarele la brat prin parc… Deaceea uneori nu aud cand ma striga pomii; sunt prea ocupata sa traiesc.

Uneori ma simt o fetita bruneta intr-o rochita vaporoasa, alergandu-si pasul infantil pe o carare uitata dintr-o padure poate inexistenta. Toate acestea imi dau senzatia ca traiesc cu adevarat; ca mai apoi sa ma trezesc din somnu-mi fals si sa imi dau seama ca nu suntem decat niste cadavre care au uitat sa spere; care nu au sperat niciodata.

Visarea nu se invata, dar se poate uita. Visarea nu este un fenomen trecator, ci o stare permanenta, o personalitate. Visarea e moarta, pentru ca visarea inseamna viata. Ne lasam orbiti de blocuri, banci, masini si trotuare, ne formam o lume comuna, in care nimeni nu se poate detasa de ceilalti. Devenim dependenti de persoanele din jurul nostru si uitam sa ne cufundam, din cand in cand, in propriul inteior. Asta doare. Ne doare pe noi, ca un tot urban si in continua evolutie. Ne doare pe fiecare in parte, ca parti ale unui cavou inconjurat de concretism. Ma doare pe mine, copilul naiv care spera intr-o sanatate puerila… 

Pe voi n-o sa va doara. Voi veti muri nestiind ca o particica din voi v-ar fi putut salva viata…