Pentru ca pot!

November 12, 2007

Septembrie, racoare, frunze alearga in bataia vantului, prima zi de scoala… Prin curtea scolii X se perinda diverse chipuri, majoritatea copii, insotiti de parinti si poate o ruda sau un prieten de familie care vrea sa asiste la marele eveniment: mezinul familiei incepe, in sfarsit, clasa intai.

Intre toti copiii, o fetita iese in evidenta; isi etaleaza cercelusii din aur cumparati de mama si pantofiorii de lac cu singuranta de firma… Langa ea, o femeie ce nu pare sa fii trecut de varsta de 25 de ani, imbracata dupa ultima moda, careia i se adreseaza cu “Mami”. Viitorii ei colegi o remarca, fetele sunt invidioase iar baietilor incep sa le tremure picioarele; fiecare isi exercita cum poate mai bine talentul inca necultivat de cuceritor, in privirile amuzate ale parintilor.

Zilele trec, copiii se cunosc din ce in ce mai bine, pustoaica aia bine imbracata ramane inca diva clasei. Pe masura ce trec anii, fata creste, odata cu popularitatea ei prin scoala si cu invidia colegelor fata de ea.

Acasa, treburile sunt poate si mai roz. Mamica o considera “puiutul ei cel mic”, o alinta toata ziua si ii face toate poftele. E de ajuns ca fetita sa se holbeze putin la ceva, ca in urmatoarea secunda sa-l aibe. Parintii ii fac toate poftele, nu i-ar refuza niciodata nimic, iar copila traieste cu impresia ca totul i se cuvine. Nu e capabila sa ia decizii singura, sa faca ceva fara sa ii aiba pe mami si tati in spatele ei, sa castige un ban pe propriile eforturi, iar cu scoala merge din ce in ce mai prost. Se apropie momentul examenului, cel care va decide intr-o oarecare masura daca fetita noastra va putea sa faca ce si-a dorit cu viitorul ei. Dar stati! Cine sa se gandeasca la viitor? Indiferent daca nu va trece sau daca va ajunge la un liceu prost, mereu vor exista mami si tati care sa ii cumpere masina, casa, piscina, o slujba buna daca se va plictisi de stat acasa si un iubit.

Din pacate, lucrurile stau cu totul altfel in realitate. Rolul postului astuia nu e numai acela de a critica respectivele persoane, ci si de a da un sfat mai mutl sau mai putin indreptatit.

Sfatul meu? Trezeste-te! Lumea nu e un joc, nu e ca si cum ai juca Sims; nu poti da “Reset” si totul va reveni la normal. Mami si tati nu te vor mai putea ajuta cu nimic de la o anumita perioada in sus, si nu face pe prostu’ ca stiu ca stii si tu asta. Incercati sa vedeti partea fun in responsabilitati si independenta, sunt sigura ca nu0ti va placea sa vii cu iubitul tau acasa si sa fie mami care sa bea o cafea. Ai nevoie de o viata proprie, personala, in care sa muncesti dupa cum te tin capacitatile psihice; dar sa o faci, oricum. Nu te culca pe o ureche, ca “e vina alor mei ca m-au educat asa!”. Poti sa te schimbi oricand…

Stii cum se numesc aceste persoane? Copii-de-bani-gata.

TU te regasesti?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: