…ca tot vine ziua barbatului.

Am poposit astazi intr-o librarie, mai mult de oboseala decat de chef, desi mi-era foarte dor; m-am trantit pe unul din fotoliile din piele neagra, si am apucat prima carte de pe masuta de alaturi: “Manual de stil”. Prin minte mi-au fulgerat milioane de intrebari. Ce este stilul? Cum recunosc o persoana cu stil? De ce exista atatea femei cu o personalitate atat de masculina si totusi pline de gratie, de ce sunt atatea care inspira totala lipsa de respect de sine? Se presupune acel mic factor numit feminitate, care traieste in fiecare dintre noi si care ne domina in proportii incepand cu 10%. Strainii spun ca romancele sunt femei superbe, pline de farmec, care ii cuceresc cum nimeni altele nu o fac. Si totusi, eu de ce vad doar persoane care isi atarna dizgratios o fusta pe solduri, in speranta ca va crede sefu’ ca sta bine pe trupul oricum obosit?

Am inaintat in numarul paginilor. Moda. La ce dracu’ ajuta chestia asta? De ce trebuie sa ma trezesc cumparand aceleasi tinute cu alte 200 de tipe disperate dupa imagine? Moda e o constrangere mult prea mare, pe care n-am de gand s-o comentez acum.

Totusi, ce e stilul? Ai stil daca te imbraci cum scrie in Vogue? Ai stil daca fumezi extra-slims? Ai stil daca iti cumperi parfumul ala dulce-dulce de la Gucci or something? Tu ai recunoaste o persoana stilata daca ai vedea una? Eu da. Cred ca da. Si mi s-a intamplat odata. Imi amintesc doar ca eram in autobuz, indreptandu-ma spre casa. M-am asezat pe scaunul din fata ei. Ea, o tipa la vreo 16 ani, ce stralucea la propriu. Parul ii statea banal, o bentita din elastic negru fiind singura care ii dadea o oarecare nota de atentie la detalii. Buzele – fara vreun gloss special. In picioare, niste adidasi simpli, si totusi… Stralucea. Daca nu ai simtit vreodata ca o persoana iese in evidenta in felul asta, si vorbesc de sentimentul acela de fascinatie, daca nu ai ramas vreodata uimit de prezenta ei, atunci nu ai cum sa intelegi.

Revenind la stil. Cartarescu spunea, in “De ce iubim femeile”: “Stilul nu il ai, ci il esti.” Frumos, nu? Paaaai… Stilul e simplitate, eleganta, stilul e coerenta miscarilor si a gandurilor, concordanta acestora. Stilul esti tu. Daca esti tu, esti o persoana stilata. Asta e regula de baza. Nu va invat sa fiti trendy, nu mi-am propus asta niciodata. Pur si simplu vreau sa pricep ce intelege lumea prin “stil”. Stil e cand curgi conform societatii, iesind totusi, involuntar, in evidenta. Sau cand te simti bine in pielea ta. Asta e cel mai important. Daca te vei uita in oglinda inainte sa iesi din casa, dupa ce ai avut oricum o zi proasta, orice imagine binevoitoare a ta despre cum arati dse va duce relativ dracu’. Daca crezi ca arati bine, nu te vei simti complexat. That’s the way it works. Stil ai atunci cand lasi ceva in urma ta. Cand oamenii isi doresc sa te revada, si te-ar recunoaste dupa parfum la ani distanta, chiar si daca mai suint milioane de alte persoane care emana acelasi iz. Cand ma gandesc la stil, ma gandesc la Marilyn Monroe. Era bestiala. Nu era o femeie frumoasadar avea acel ceva straniu, pe care il simti si nu il poti defini. Nu-mi vine in minte alta persoana sau personalitate cu acelasi grad de sex-appeal ca ea.

Cel putin m-am ales cu o carte buna.